Cetatea Soroca
Cetatea Soroca Cetatea Soroca reprezintă un splendid monument de arhitectură militară, unic în felul său în această parte a Europei de Est.

Cetăţile Castel del Monte, Deal, Walmer, Queenborough şi Soroca aparţin‚ aceleiaşi epoci şi aceleiaşi şcoli. Toate sunt opere de marcă ale arhitecţilor Renaşterii.
Monumentul este singura construcţie medievală din Moldova care şi-a păstrat integru aspectul iniţial.

În anul 1499, la porunca domnitorului Ştefan cel Mare, pe locul fortului genovez Olihonia a fost ridicată o cetate din lemn în formă pătrat. În anii 1543-1545, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea a fost refăcută din temelie şi construită din piatră. Meşterii zidari au pus la baza calculelor aceste construcţii „secţiunea de aur” – legea supremă a armoniei şi astfel cetatea Soroca a devenit un monument inedit al arhitecturii defensive din acea perioadă.

Astăzi cetatea găzduieşte expoziţia Muzeului de istorie şi etnografie din oraş.
Oaspeţii care vin în Soroca pot merge să vadă schitul rupestru din sec. XIX de la trecătoarea Bechir, să urce la monumentul „Lumânarea Recunoştinţei” (anul 2007), situat la 35 m înălţime, de la terasa căruia se deschide o privelişte fascinantă asupra oraşului şi bătrânului Nistru.

Fără îndoială, un interes deosebit prezintă vizitarea cartierului ţigănesc din Soroca cu farmecul său specific, cât şi a satului Cosăuţi, care se află la doar 7 km de oraş, celebrul sat al meşterilor pietrari.

Excursia poate fi comandată la:
E-mail: moldovatur@moldovatur.md


  • CURS VALUTAR
    25.04.2017
    EUR 20.6585
    USD 19.3070
    RUB 0.3431
    UAH 0.7153
    RON 4.5461
    BNM
  • METEO
    la Chisinau
    Noapte 28.04:
    17..19 Cº
    Ziua 28.04:
    28..30 Cº
    gismeteo.ru
  • Bilete de avion
  • Bilete de avion
  •  
  • Cazare in orce colt al lumei
  • Cazare in orce colt al lumei
  •  
  • Truscavet
  • Truscavet
  •  
  • Mănăstirea Căpriana
  • Mănăstirea Căpriana
  •